Trei boli declanșate de salivă și cum te poți proteja împotriva lor.
Banala și aparent inofensiva salivă reprezintă principalul mijloc de transmitere al unor boli care pot deveni foarte periculoase pentru organismul uman. Trei dintre acestea sunt ”boala sărutului ”, herpesul oral și chiar HIV, dacă există leziuni sângerânde în cavitatea bucală. Ce reprezintă aceste boli infecțioase, cum se manifestă și cum te poți proteja împotriva lor, afli din următorul material, realizat cu ajutorul doamnei Dr. Ionica Dumitru, specialist în cadrul Centrului Medical Phoenix.
Deşi saliva reprezintă un factor de protecţie împotriva germenilor, totuşi bariera salivară poate fi depăşită, lăsând loc apariției unor boli infecțioase, precum ”boala sărutului ”, herpesul oral și chiar HIV.
Mononucleoza infecţioasă sau"boala sărutului" este o boală contagioasă, cauzată de infecţia cu virusul Epstein-Barr. Acest virus afectează frecvent adolescenţii şi tinerii, însă toate persoanele indiferent de varstă îl pot contacta. Odată ce virusul a fost contactat, el rămâne în organism pe tot parcursul vieţii. Boala se manifestă ca o simplă răceala (febră, dureri în gat, cefalee, eczeme sau erupţii cutanate, inflamarea ganglionilor limfatici). Dincolo de sărut, virusul se mai poate transmite şi prin utilizarea în comun a tacâmurilor, a veselei dar şi prin tuse, strănut. Transmisia se poate face şi prin sânge, lichid seminal, transfuzii de sânge sau transplant de organe. Nu există tratament specific pentru mononucleoză, recomandările fiind medicamente pentru tratarea durerilor în gât şi a febrei. De asemenea, nu există un vaccin pentru a preveni mononucleoza infecţioasă. Singura cale de protejare este să nu vă sarutaţi, să nu imparţiţi băuturi , alimente sau chiar obiecte personale (periuţa de dinţi) cu persoanele infectate.
Herpesul oral este provocat de infecţia cu virusul Herpes simplex tip 1. Există două tipuri de herpes, şi anume HSV-1 si HSV-2, iar studiile au demonstrat că HSV-1 este implicat în apariţia a 80% din totalul lezinilor orale. Odată contactat, rămâne toată viaţa în corp şi se reactivează în diverse situaţii cum ar fi: oboseală, stres, perioade de suprasolicitare, frig, expunerea prelungită la soare, febră, scăderea imunităţii etc. Herpesul oral se manifestă prin apariţia la nivelul tegumentelor sau mucoaselor a unor vezicule mici, grupate, pline cu lichid transparent. Acestea se vindecă greu, iar dupa ce se sparg, duc la formarea de cruste dureroase, sângerânde, contagioase la rândul lor. Erupţia este localizată frecvent în jurul gurii şi al nasului, însă există şi alte localizari (gingii, limbă, uneori pe gât şi faţă). Erupţiile usoare, necomplicate nu necesită tratament, în schimb, pentru infecţiile severe, sunt recomandate medicamentele antivirale cu administrare cutanată sau orală. Suplimentele de vitamine şi minerale pot fi foarte eficiente. Vitamina C poate preveni apariţia recurenţelor.
HIV şi alte boli cu transmitere sexuală pot fi transmise prin sărut, dar asta numai dacă există leziuni sângerânde în cavitatea bucală a celor doi. Riscul infectării cu HIV în timpul sărutului este mai mic decât în cazul sexului vaginal sau anal. Majoritatea simptomelor apar la nivelul regiunii genitale, dar se pot întâlni şi la nivelul cavităţii bucale, oculare sau pe piele. Unele semne pot apărea şi apoi dispărea, însă fără ca afecţiunea să fie vindecată. Virusurile hepatitice se pot transmite deasemenea prin sărut, dar numai dacă există leziuni sângerânde la nivelul cavității bucale (gingiile sensibile, sângerânde). HPV -Virusul Papilloma uman se transmite rapid prin sărut, deoarece contaminarea se realizează prin contact piele-piele. Acest virus poate fi responsabil chiar şi de apariţia cancerului esofagian. Sifilisul, gonoreea, trichomoniaza uro-genitală şi herpesul genital sunt boli grave care se pot transmite uşor în urma unui contact sexual neprotejat . Unele boli transmise prin saliva in timpul sărutului, tusei sau chiar strănutului pot fi deosebit de periculoase. Infecţiile cu streptococ, candida, infecţiile cu virusurile gripale, paragripale şi inclusiv virusul varicelei pot fi contactate prin intermediul salivei.
Care sunt categoriile de persoane predispuse către a contacta aceste boli?
Persoane predispuse infecţiilor transmise prin salivă (tuse, strănut, sărut) sunt adolescenţii, persoanele tinere, persoanele cu imunitate scazută (pacienţi cu HIV, diabet zaharat, gravide), persoanele care folosesc frecvent mijloace de transport in comun, personalul medical care vine frecvent în contact cu secreţii infectate şi infectante (medici şi asistenţi de laborator, ORL, secţiile de pneumoftiziologie), copiii din creşe, grădiniţe, şcoli.
Ce măsuri de prevenție există?
Pentru a preveni apariţia şi reapariţia acestor boli este foarte importantă, igiena personală este foarte importantă. Spălarea pe mâini cu apă şi săpun, igiena cavităţii orale, folosirea de batiste, măşti de unică folosinţă (strănut,tuse), plasturi (herpes oral ), respectarea unui regim de viaţă sănătos cu alimentaţie bazată pe fructe şi legume, odihnă şi mişcare, evitarea automedicaţiei şi prezentarea la medic încă de la primele semne de boală, pot reduce semnificativ numarul de îmbolnăviri noi. Vaccinarea, acolo unde ea este posibilă, aduce beneficii mari. În Romania, calendarul de vaccinare obligatoriu include, printre altele, şi vaccinul antihepatita B iar, ca vaccinuri opţionale, vaccinarea antivariceloasă, antigripală etc. Programele de vaccinare au avut un impact considerabil în medicina preventive, contribuind la reducerea numărului de cazuri de hepatită virală, difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă în majoritatea ţărilor industrializate. În anumite situaţii, când numarul de infectaţi (virusul gripal, paragripal) este greu de controlat şi limitat, se pot impune măsuri de urgenţă care să limiteze extinderea infecţiilor. Carantina presupune în cazul celor internaţi in unităţi spitaliceşti limitarea sau chiar interzicerea vizitelor, purtarea de măşti şi echipamente de protecţie.
Articol realizat cu ajutorul doamnei doctor Ionica Dumitru- medic specialist Medicină Internă