Regim alimentar pentru prostatită: ce să mânânci și ce să nu mănânci?

Regim alimentar pentru prostatită: ce să mânânci și ce să nu mănânci?

Prostatita este o inflamație a prostatei, care poate fi cauzată de o varietate de factori. Dieta poate avea un impact semnificativ asupra sănătății prostatei și a simptomelor prostatitei. Află din acest material ce alimente sunt recomandate și ce alimente sunt interzise dacă ai fost diagnosticat cu prostatită.

Prostatita se referă la inflamația sau infecția prostatei. Prostata este o glandă mică, de formă a nucii, situată imediat sub vezica urinară, la bărbați. Ea produce lichidul seminal. Prostatita poate apărea la bărbații de orice vârstă.

Există mai multe tipuri de prostatită, inclusiv:

  • Prostatita bacteriană acută: Cea mai puțin frecventă, dar cea mai gravă formă. Este cauzată de o infecție bacteriană și începe brusc. Simptomele pot include febră, frisoane, durere în zona lombară și a zonei genitale, arsură sau durere la urinare și urgența de a urina frecvent.
  • Prostatita bacteriană cronică: Simptomele sunt similare cu cele ale prostatitei bacteriene acute, dar sunt mai puțin severe și pot apărea și dispărea în timp.
  • Prostatita cronică/sindromul durerii pelviene cronice: Aceasta este cea mai frecventă formă de prostatită. Simptomele pot varia în intensitate și pot apărea și dispărea în timp. Cauza exactă nu este întotdeauna cunoscută.
  • Prostatita asimptomatică inflamatorie: Nu prezintă simptome evidente și este de obicei identificată atunci când se efectuează teste pentru alte afecțiuni.

Dacă suspectați că aveți prostatită sau aveți simptome care vă îngrijorează, este recomandat să consultați un medic, care poate recomanda un plan de tratament eficient. În unele cazuri, medicul poate recomanda chiar și adoptarea unui plan alimentar personalizat, care să conțină anumite alimente. Scopul acestui plan alimentar este de a reduce simptomele asociate prostatitei și de a facilita vindecarea.

Alimente recomandate în prostatită

Deoarece prostatita este o inflamație a vezicii urinare, alimentele ce pot fi recomandate atunci când ai această afecțiune trebuie să fie bogate în fibre sau grăsimi sănătoase, pentru a ameliora simptomele afecțiunii. Din această categorie pot face parte:

Legumele și fructele

Sunt bogate în vitamine, minerale și antioxidanți care pot ajuta la combaterea inflamației. Broccoli, conopida, varza, roșiile și fructele de pădure fac parte din categoria fructelor și legumelor care au efecte benefice asupra reducerii inflamației.

De asemenea, roșiile conțin licopen, un antioxidant care a fost asociat cu un risc redus de afecțiuni ale prostate, printre altele.

Pește gras

Somonul, macroul, sardinele și heringul sunt bogați în acizi grași Omega-3, cunoscute fiind pentru proprietățile lor antiinflamatorii.

Semințele de dovleac

Acestea sunt bogate în zinc, un mineral important pentru sănătatea prostatei.

Ceaiul verde

 Are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii datorate polifenolilor conținuți.

Alimente bogate în fibre

Dacă ai prostatită, poți consuma cereale integrale, care pot ajuta la menținerea unui tract digestiv sănătos, reducând astfel presiunea asupra prostatei.

Alimente fermentate

Alimentele fermentate sunt și ele recomandate atunci când ai prostatită.  Iaurtul, kefirul și alte alimente fermentate conțin probiotice care pot susține sănătatea tractului digestiv și pot reduce inflamația.

Nuci și semințe

Acestea sunt surse bune de acizi grași omega-3 și zinc.

Ce alimente să eviți dacă ai prostatită?

Dacă ai prostatită, alimentele  de evitat sau cele care este nevoie să fie consumate cu moderație sunt:

Alimente procesate:

Alimentele cu multe grăsimi saturate, zahăr și sare pot contribui la accentuarea inflamației.

Carnea roșie:

Consumul excesiv de carne roșie poate crește riscul de probleme cu prostata.

Alcool

Consumul excesiv de alcool poate agrava simptomele prostatitei.

Cafeina

În unele situații, cafeina poate irita prostata și vezica urinară. Este recomandat să reduceți sau să evitați consumul de cafeaua, ceaiul și băuturile care conțin cafeină.

Produsele lactate

Unele persoane pot constata că reducerea consumului de produse lactate ajută la ameliorarea simptomelor prostatitei.

Alimente picante

Alimentele foarte picante pot irita vezica urinară și prostata.

Ceea ce este foarte important de reținut este faptul că aceste alimente NU TRATEAZĂ, ci doar pot ameliora, în anumite situații simptomele prostatitei, ajutând implicit la vindecarea mai rapidă a pacientului.

Dacă aveți nevoie de o consultație de specialitate, vă puteți programa acum la unul din specialiștii Centrului Medical Phoenix.