Ce ar trebui să conțină trusa de medicamente pentru vacanță?
Dacă pleci în vacanță, asigură-te că trusa ta medicală conține aceste medicamente! Iar dacă mergi alături de cel mic sau de cei mici, este recomandat să ai aceste medicamente, care te pot salva din situațiile neplăcute!
În sfârșit, concediu! Dar ce facem cu eventualele probleme de sănătate care ne pot lua prin surprindere în vacanță? Putem fi prevăzători și putem pune în bagajul de călătorie, alături de haine, o mini trusă de medicamente pentru vacanță, atât pentru noi, cât și pentru cei mici. În felul acesta, putem spune că suntem pregătiți pentru orice poate să apară!
Indiferent de destinația aleasă, trusa de medicamente pentru vacanță ar trebui să fie alcătuită cu grijă și să conțină o gamă diversă de medicamente și produse care să acopere nevoile de bază.
Află din acest material ce ar trebui să conțină trusa de medicamente pentru vacanță, atât pentru adulți, cât și pentru copii.
Ce conține trusa de medicamente pentru vacanță?
Această trusă de medicamente conține strictul necesar, care să tea jute să treci cu bine peste eventualele incidente, până ajungi la un consult de specialitate.
În general, cele mai mari amenințări pentru sănătatea ta atunci când vorbim de concediu sunt:
- Răceala și gripa
- Problemele cu stomacul, date de diferite boli digestive
- Probleme cu răul de mașină sau avion
- Alergii
Asigură-te că în trusa pentru vacanță există aceste medicamente!
Medicamente pentru răceală și gripă
Aceste medicamente te pot ajuta să elimini disconfortul produs de o eventuală răceală sau gripă. Un termometru este esențial, la fel și antitermice, analgezice și picături de nas sau pastile pentru durerile de gât.
Medicamente pentru probleme cu stomacul
Problemele cu stomacul pot apărea des în concediu și cu siguranță te pot indispune. Dacă știi că ai o predispoziție către arsuri la stomac sau tulburări digestive, pune în trusa de medicamente pentru vacantă:
- Antidiareice
- Medicamente pentru constipație
- Antispastice
- Antiacide sau cărbune medicinal
În acest fel, poți ameliora și eventuale simptome precum diareea și durerile abdominale.
Dacă ai rău de mașină sau de avion, poate că ar fi indicat să pui în trusa de medicamente pentru vacanță și diferite medicamente care să amelioreze greața sau răul de mișcare.
Medicamente pentru alergii
Dacă ai diferite alergii și te afli sub tratament medicamentos, asigură-te că pui în trusa de medicamente pentru vacanță și medicamentele recomandate de medicul de specialitate.
Creme și loțiuni cu protecție solară
Pentru a evita arsurile solare în vacanță, protejează-ți pielea și folosește creme și loțiuni cu SPF.
SPF (Sun Protection Factor) este o măsură care indică nivelul de protecție împotriva radiațiilor ultraviolete (UV) ale produselor de protecție solară. Aceasta este o valoare numerică care reprezintă capacitatea produsului de a bloca radiațiile UVB, care sunt responsabile pentru arsurile solare.
SPF-ul se referă doar la protecția împotriva radiațiilor UVB, care cauzează arsurile solare. Pentru o protecție completă, este recomandat să folosești produse cu spectru larg, care protejează și împotriva radiațiilor UVA, care contribuie la îmbătrânirea prematură a pielii și pot fi implicate în apariția cancerului de piele.
Vezi aici mai multe detalii despre "Ce fac, de fapt, cremele și loțiunile cu SPF?"
Medicamente pentru răni și traumatisme minore
În vacanță, există și riscul de a te răni sau riscul de entorse. Un set de plasturi, bandaje sterile, dezinfectant și un unguent antibacterian ar trebui să fie mereu în trusă. Acestea vă vor ajuta să tratați răni minore sau zgârieturi care pot apărea în timpul activităților în aer liber sau excursiilor.
Medicamente prescrise și alte tratamente speciale
Dacă te afli sub tratament medicamentos, asigură-te că ai o rezervă suficientă de medicamente pentru toată durata vacanței.
Trusa de medicamente pentru vacanță la copii
Copiii au un sistem imunitar mai scăzut decât cel al unui adult și sunt mult mai predispuși către a dezvola diferite afecțiuni, mai ales atunci când schimbă ”aerul”. În plus, fiind foarte activi, au și un risc mai mare de a se alege cu diferite afecțiuni ortopedice. Așa că este nevoie ca pe lângă trusa de medicamente pentru vacanță, varianta pentru adulți, să iei preventiv și câteva medicamente care îi pot ajuta pe cei mici.
- Ser fiziologic
- Vitamina C
- batista bebelușului
- probiotice
- sirop expectorant
- sirop pentru calmarea tusei
- săruri de rehidratare orală
- supozitoare cu efect laxativ
- comprese sterile
- picături de nas pentru copii
- spray-uri de protecție pentru înțepăturile de insecte
Pentru extra-siguranță, înainte de a ajunge la destinația de vacanță, informează-te asupra punctelor de prim ajutor din vecinătatea unității de cazare (cilinici, spitale, cabinet medicale) și a eventualelor numere de contact de la ambulanță/salvare.